Întrebări frecvente

1. De ce o lege specială pentru infecțiile asociate asistenței medicale?

Pentru că este necesară abordarea separată a acestei probleme majore de siguranță a pacientului, neglijată multă vreme în România. Citiți expunerea de motive pentru detalii.

2. Măsurile prevăzute nu sunt cuprinse în alte legi?

Nu, unele dintre ele sunt prevăzute în acte normative de rang inferior. În schimb, Legea 95/2006 nu conține referiri la prevenirea, îngrijirea și supravegherea IAAM.

3. Care sunt cele mai frecvente infecții nosocomiale?

În România cele mai raportate infecții nosocomiale sunt infecțiile cu Clostridioides difficile, o situație particulară generată de raportarea lor mai bună întrucât există un sistem separat de supravegherea pentru acestea și de numărul realmente mare al acestor infecții, în condițiile utilizării excesive a antibioticelor din categoriile care aduc un risc major de declanșare a acestor infecții: chinolone, cefalosporine. Alte infecții nosocomiale frecvente sunt cele urinare, cele postoperatorii, pneumoniile asociate ventilației mecanice.

4. Care este numărul infecțiilor intraspitalicești din România?

În anii 2017-2018 am avut un număr raportat de aprox 20.000 de infecții intraspitalicești pe an, dar un număr estimat de câteva ori mai mare, între 5-10%.

5. Cum garantează statul dreptul pacientului de a nu fi infectat în spital?

Principiul fundamental constituțional este garantarea dreptului la ocrotirea sănătății (art 34). În mod specific, există ordine ale MS (în primul rând 1101/2016) care prevăd acțiunile de urmat pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale, HG 857/2011 care sancționează abateri de la normele de prevenire a infecțiilor nosocomiale.
Aceste acte administrative urmăresc să asigure cadrul pentru derularea unor programe eficiente de prevenire a infecțiilor nosocomiale care să se bazeze pe limitarea circulației microbiene în unitatea medicală, prevenirea transformării colonizării microbiene în infecție și în utilizarea judicioasă a antibioticelor.

6. Cum se va face monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea și controlul IAAM, în toate unitățile medicale de stat și private?

Principala modalitate este și ar trebui să fie autoevaluarea (auditul intern), întrucât infecțiile nosocomiale reprezintă o încălcare uneori gravă a siguranței pacienților și personalului medical, generează frustrare în rândul pacienților, medicilor și managementului unității sanitare respective, afectează imaginea respectivei unități medicale, poate pune în pericol vieți și crește costurile asistenței medicale.
Monitorizarea măsurilor implementate și controlul exterior se exercită de către DSP-uri, Ministerul Sănătății prin Institutul Național Sănătate Publică și prin Inspecția Sanitară de Stat. Un rol important ar trebui să îl joace Agenția Națională de Managementului Calității în Sănătate prin procesul de acreditare a calității activității spitalelor și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în calitate de reprezentant al intereselor celor (co)asigurați.

7. Toate spitalele, ambulatoriile și centrele rezidențiale sunt obligate să respecte prevederile acestei legi?

Da, legea se aplică tuturor categoriilor de unități medicale.

8. Cine îi va informa pe vizitatori și pacienți despre respectarea regulilor de prevenirea a IAAM? Și cum se va face informarea?

Personalul medical al secției unde este internat. Informarea va fi atât verbală, cât și prin intermediul unor pliante puse la dispoziție încă din spațiile de așteptare din UPU, camere de gardă, ambulatorii (reguli generale de conduită) sau înmânate direct în secție (reguli specifice pentru patologia pacientului).

9. Cum se va asigura formarea întregului personal medical?

Pentru personalul din specialitățile direct implicate în prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor – prin pregătirea de bază în specialitatea lor și cursuri ulterioare, sub coordonare la nivel național.
Pentru restul personalului medical – prin noțiuni de bază în formarea lor inițială și prin activități de educație medicală continuă derulate periodic în unitățile medicale.

10. Avem suficienți medici epidemiologi?

Nu, nu avem suficienți medici epidemiologi, iar formarea lor pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale este insuficientă.

10b. Nu, nu avem suficienți microbiologi pentru că specialitatea de microbiologie medicală a dispărut dintre specialitățile ce au putut fi alese la rezidențiat timp de 23 de ani (1993-2016).

10c. Nu, nu avem suficienți medici infecționiști în spitalele generale, iar pregătirea lor practică pentru îngrijirea pacienților cu infecții nosocomiale și utilizare judicioasă a antibioticelor este deficitară.

11. Fiecare spital, ambulatoriu și centru rezidențial trebuie să își elaboreze singur și să își actualizeze anual planul de prevenire a IAAM sau există un plan național pe care toate unitățile medicale trebuie să îl respecte?

Conform ordinului MS în vigoare este obligatorie elaborarea de planuri de prevenire IAAM de către fiecare unitate medicală, care să aibă în vedere particularitățile pacienților și serviciilor medicale oferite, respectiv riscurile specifice de apariție a IAAM. Așa este prevăzut și în această lege.
Mult mai important este ca aceste planuri să fie aplicate.

12. Vor exista în orice spital materiale și echipamente necesare pentru ca personalul medical, pacienți și vizitatori să poată preveni răspândirea infecțiilor?

Da, așa ar fi normal. Legea va asigura premizele pentru ca aceasta să devină realitatea cotidiană prin finanțare dedicată, reguli de respectat.

13. Toți pacienții vor fi testați la internare?

Este de discutat ce înseamnă a testa la internare.
Toți pacienții vor fi evaluați clinic la internare pentru un posibil risc de a avea infecții. Cei infectați vor fi îngrijiți corespunzător. Unii dintre cei neinfectați, în raport cu intervențiile la care vor fi supuși și/sau de secțiile în care se internează – vor fi testați pentru colonizarea cu microbi cu risc mare de a se transmite în spital și de a genera infecții dificil de tratat.

14. Există spital fără infecții nosocomiale?

Nu, acela nu este spital, ci un loc unde nu se îngrijesc bolnavi. Sau o utopie.
În schimb există spitale care aplică măsuri de prevenire a infecțiilor nosocomiale și reușesc astfel să limiteze incidența reală a acestora.

15. Personalul medical poate fi și el infectat?

Da, se consideră infecții nosocomiale și cele care apar la personalul medical legat de activitatea sa profesională. Câteva exemple: hepatită virală B sau C după expunere la sânge contaminat în timpul unei manopere invazive sau infecții respiratorii: gripă, COVID-19.

16. Cum poate fi prevenită prescrierea/administrarea abuzivă de antibiotice?

Existența unui program eficient de utilizare judicioasă a antibioticelor în spital, derulat de medici cu pregătire în domeniul îngrijirii patologiilor infecțioase.

17. Care este legătura dintre administrarea antibioticelor și infecțiile intraspitalicești?

Este o relație duală. Antibioticele potrivite pot ajuta la vindecarea unei infecții nosocomiale, în peste 90% din cazuri. Pe de altă parte antibioticele administrate în spital pot declanșa infecții nosocomiale (cum este cazul infecției cu Clostridium difficile) sau pot selecta microbi mai rezistenți la antibiotice care să determine infecții nosocomiale mai dificil de tratat. De aceea utilizarea lor justificată este benefică, excesul și erorile de utilizare ale antibioticelor sunt nefaste.

17b. De ce sunt microbii implicați în IAAM mai rezistenți la antibiotice?

Bacteriilecu rezistență la antibiotice, inclusiv la cele de rezervă sunt selectate la unii pacienți prin administrarea de antibiotice; de la aceștia pot trece pe obiecte din mediul spitalicesc unde pot rezista până trec la alți pacienți, cel mai adesea prin intermediul mâinilor personalului medical. Microbi cu rezistență la antibiotice se întâlnesc însă uneori și în infecții comunitare, inclusiv unii care au părăsit mediul spitalicesc și s-au adaptat în comunitate. Aceasta poate fi o amenințare de dimensiuni mult mai mari față de infecțiile nosocomiale (rata de utilizare de antibiotice în infecții comunitare/infecții nosocomiale bacteriene fiind de 12-15/1).

18. Dacă un spital nu raportează infecțiile cum putem ști dacă acolo există vreo infecție?

Până în prezent nu se cunosc spitale unde să nu existe infecții nosocomiale, există în schimb spitale care nu recunosc că există infecții nosocomiale. Un indicator imperfect al existenței infecțiilor nosocomiale este consumul de antibiotice, mai ales a celor de rezervă; este imperfect întrucât de multe ori se administrează antibiotice fără a exista o indicație de tratament cu acestea.

19. De ce este benefică recompensarea raportării infecțiilor nosocomiale?

Recompensarea recunoașterii poate ajuta raportarea și compensează cheltuielile suplimentare legate de îngrijirea pacienților infectați. Suntem de mai bine de două decenii într-o epocă a subraportării masive a infecțiilor nosocomiale. Ori ceea ce nu recunoști poți considera că nu există și să nu iei măsuri corespunzătoare pentru a preveni apariția altor cazuri.

20. Toți pacienții infectați trebuie izolați în secții speciale?

Izolarea (la fel și gruparea pacienților cu infecții sau colonizări cu același microb) poate contribui la reducerea semnificativă a circulației microbiene în spital. Valoarea sa este însă limitată dacă nu se respectă precauțiile necesare diverselor infecții/colonizări, dacă nu există personal dedicat, dacă nu există un program de utilizare judicioasă a antibioticelor.

21. Toate spitalele trebuie să aibă laborator de microbiologie propriu?

Acest lucru este de preferat, mai ales în spitalele de urgență, în cele de mari dimensiuni sau în cele cu activitate universitară. Externalizarea serviciilor de microbiologie înseamnă: risc mai mare de probe fals negative sau neinterpretabile (legat de întârzierea prelucrării probelor), durată mai mare până la obținerea rezultatelor, reducerea dialogului între clinicieni și oamenii din laborator, absența rolului formativ al laboratorului din spital pentru studenți și rezidenți.

22. Pot lua infecția de la un pacient infectat?

Da, prin contact direct sau de pe obiecte/echipamente din spital contaminate de la aceștia; un rol important de ”transport de germeni” îl are personalul medical.
Oricare dintre aceste situații presupune o încălcare a regulilor de urmat în spitale.

22 bis. Dacă infecția este produsă de o bacterie cu care am venit de acasă mai vorbim despre o infecție nosocomială?

Da, dacă infecția nu exista la internare sau la scurt timp după internare (de regulă primele două zile). În aceste cazuri infecția ar putea fi declanșată de intervenții chirurgicale sau alte manopere efectuate fără respectarea măsurilor de prevenție a infecțiilor (de exemplu – incizia unor tegumente insuficient decontaminate).

23. Voi fi despăgubit în cazul contractării unei infecții în spital/ambulatoriu/centru rezidențial?

Da, dacă a existat o încălcare a procedurilor de prevenire a infecțiilor în respectiva unitate medicală, manopere și administrări de medicamente nejustificate.